Lăudat să fie Isus Cristos!
Loué soit Jésus-Christ

În vecii vecilor, amin!
Dans les siècles des siècles, amen !

Preacucernici părinți concelebranți, dragi frați și surori în Cristos. 
Suntem în prima duminică din timpul adventului, timp de pregătire pentru marea sărbătoare a nașterii Domnului nostru Isus Cristos. Timp de patru săptămâni vom parcurge acest drum alături de Isus, îndrumați zi de zi de cuvântul Său. 
Primul pas pe care ni-l propune liturgia cuvântului de astăzi este căutarea păcii. ”Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului: Să aibă liniște cei care te iubesc! Pacea să locuiască între zidurile tale și liniștea în palatele tale!” ne îndeamnă psalmistul.

Deseori conștientizăm importanța unui lucru abia după ce îl pierdem. În aceste timpuri tulburi, critice pentru istoria omenirii - tânjim după pace, dându-ne seama de valoarea ei. După declanșarea războiului în Ucraina, aici la câțiva kilometri distanță de locul în care ne aflăm, granița a fost trecută de zeci de mii de oameni – vârstnici, tineri, mame cu copii în brațe deopotrivă, fiecare dintre ei căutând refugiu și siguranța păcii.

Într-o dimineață, fiind în oratoriu - clădirea în care biserica noastră a adăpostit 50 de refugiați, am văzut o fetiță de vreo 5 anișori care a început să plângă. Auzind-o, o voluntară a asociației Caritas i-a adus un ursuleț de pluș în ideea că o va înveseli, însă fetița a continuat să plângă. Voluntara, neștiind cum să procedeze, a dus-o la bucătărie și i-a dat o felie de pâine cu Nutella, însă nici oferta dulce nu a oprit-o pe fetiță din plâns. Atunci, 

o altă  voluntară din Cernăuți, care vorbește ucraineană, a întrebat-o: Draga mea, de ce plângi, ce dorești? Și fetița a răspuns: Îl vreau pe tata. Vreau să se termine războiul. Vreau să fie pace din nou, ca și noi și tata să ne întoarcem acasă.  

În prima lectură de astăzi, profetul Isaia ne spune unde și cum putem găsi adevărata pace: ”Veniți, să urcăm pe muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacob! El ne va învăța căile sale și noi vom umbla pe cărările lui.” Nu există pace fără Dumnezeu. Dorim pace ? Trebuie să ieșim din carapacea noastră, din comoditatea și din rutina zilnică, să facem un efort, și să urcăm spre Casa lui Dumnezeu pentru ca El să ne călăuzească pașii spre cărările Sale. Să iertăm, să iubim, să fim blânzi ca să dobândim pacea. Și tot profetul Isaia spune că această apropiere a noastră de Dumnezeu ne va ajuta să ”schimbăm săbiile în fiare de plug și sulițele în seceri”. 

Chers pères concélébrants, chers frères et sœurs en Christ.

Nous sommes dans le premier dimanche du temps de l’Avent, temps de préparation pour la grande fête de la Nativité de Notre Seigneur Jésus Christ. Pendant quatre semaines, nous allons parcourir cette route avec Jésus, guidés, jour après jour, par sa parole.

Le premier pas que nous propose la liturgie de la parole du jour, c’est la recherche de la paix. « Priez pour la paix de Jérusalem, Qu’ils aient la tranquilité, ceux qui t’aiment ! Que la paix règne dans tes murs, la tranquilité dans tes palais” , nous exhorte le psalmiste.

Souvent, nous réalisons l’importance d’une chose seulement après l’avoir perdue. En ces temps perturbés, critiques pour l’histoire de l’humanité, nous aspirons à la paix, nous rendons compte de sa valeur. Après le déclenchement de la guerre en Ukraine, ici, à quelques km de distance du lieu où nous nous trouvons, la frontière a été franchie par des dizaines de milliers d’hommes : des vieillards, des jeunes, des mamans avec des enfants dans les bras, chacun d’eux cherchant un refuge et la sécurité de la paix.

Un matin où j’étais dans l’oratoire, bâtiment dans lequel notre église a accueilli 50 réfugiés, j’ai vu une fillette d’environ 5 ans, qui commençait à pleurer. En l’entendant, une volontaire de la Caritas lui a apporté un ours en peluche, pensant que cela allait la réjouir, mais la fillette a continué à pleurer. La volontaire, ne sachant pas comment faire, l’a emmenée dans la cuisine, et lui a donné un morceau de pain avec du Nutella. Mais la sucrerie n’a pas arrêté la petite fille de pleurer. 

Alors, une autre volontaire de la ville de Cernăuți , qui parlait ukrainien, lui a demandé: « Ma chérie, pourquoi pleures-tu, que veux-tu? » et la fillette de répondre: « Je veux mon papa. Je veux que termine la guerre. Je veux que ce soit à nouveau la paix, pour que nous et papa nous retournions à la maison. »
Dans la première lecture du jour, le prophète Isaïe nous dit où nous pouvons trouver la paix véritable : « Venez, montons à la montagne du Seigneur, la maison du Dieu de Jacob, il nous enseignera ses chemins, et nous suivrons ses sentiers. » Il n’y a pas de paix sans Dieu. Voulons-nous la paix ? Il faut que nous sortions de notre carapace, de notre confort, de notre routine quotidienne, que nous fassions un effort et que nous montions vers la maison de Dieu, pour qu’il conduise nos pas sur ses chemins. Que nous pardonnions, que nous aimions, que nous soyons doux pour obtenir la paix. Le prophète Isaïe dit aussi que ce rapprocher de Dieu nous aidera à « changer les épées en socle de charrue et les lances en faucilles »

Se povestește că parohul localității Lecca din Italia, cu o duminică înainte de Crăciun a făcut următorul anunț : Dragi copii, în ziua de Crăciun, când veți veni la Sfânta Liturghie, vă rog, să aduceți de acasă toate jucăriile cu tentă de război – pistoale, mitraliere, tancuri, soldăței - și să le aruncați în containerele pe care le-am pregătit special în fața bisericii. Copiii s-au conformat cerinței parohului și au aruncat jucăriile nepotrivite. Pentru gestul curajos, copiii au primit în schimb câte o jucărie drăgălașă de pluș. 
Iată! Acest lucru ni-l cere astăzi Dumnezeu prin Sfântul apostol Paul care, în a doua lectură, ne avertizează: ”Noaptea este pe sfârșite, ziua este aproape. Așadar, să ne dezbrăcăm de faptele întunericului și să îmbrăcăm armele luminii!”.  
Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne spune: Dragii mei copilași, veniți la Mine și aduceți-mi armele cu care vă purtați războaiele: ura, invidia, dușmănia, necumpătarea, lăcomia, mândria.  Eu vă ofer în schimb iubire, bucurie, dărnicie, blândețe, bunătate și pace. 
Acest schimb minunat are loc în sacramentul sfintei spovezi. Intrăm în confesional, îngenunchem cu smerenie înaintea lui Dumnezeu, ne recunoaștem cu umilință păcatele, slăbiciunile, răutățile. Cristos Însuși ne spală cu sângele Său preasfânt, ne iartă și ne întărește iubirea, ne consolidează credința, ne amplifică dorința de a face binele, de a-l ajuta pe aproapele în nevoile sale. Cristos oferă pacea. 
Un tânăr energic și plin de viață s-a dus la parohul său și i-a zis: Părinte, vă rog să mă binecuvântați pentru că am de gând să merg și să reinstaurez pacea în lume. Preotul i-a răspuns: Dorința ta este foarte bună, dar este peste puterile tale. Tânărul i-a zis: Bine, atunci mă voi strădui să fac pace măcar în familia mea. Preotul i-a răspuns: Nu poți oferi ceea ce nu ai. Mai întâi trebuie să faci pace în sufletul tău. Să te atașezi de Dumnezeu, izvorul păcii și să trăiești în iubire, după voința Lui. Doar după ce vei câștiga bătălia cu tine, vei putea purta pacea în familia ta și în lume.

Pacea este darul gratuit al lui Dumnezeu, oferit tuturor. Însă trăirea păcii este condiționată de propria noastră disponibilitate. Să ne străduim așadar să veghem, după îndemnul lui Isus din Evanghelie, asupra acestui dar inestimabil pentru a-l păstra intact ! Închei cu binecuvântarea pe care
Aron, împreună cu preoții în Vechiul Testament, o rostea la sfârșitul jertfei de la Templu: ”Domnul să vă binecuvânteze și să vă păzească. Domnul să facă să lumineze fața Lui peste voi și să se îndure de voi. Domnul să-și îndrepte fața către voi și să vă dăruiască pacea!” Amin.

On raconte que le curé de la ville de Lecca, en Italie, le dimanche avant Noël fit l’annonce suivante : « Chers enfants, le jour de Noël, quand vous viendrez à la messe, je vous prie, ramenez de vos maisons tous les jouets en lien avec la guerre – pistolets, mitraillettes, tanks, soldats – jetez-les dans les containers que j’ai spécialement disposés devant l’église. »
Les enfants obéirent au souhait du curé, jetèrent ces mauvais jouets. En échange de ce geste courageux, les enfants ont chacun reçu une poupée en peluche. 

Voilà ce que nous demande Dieu en ce jour, par la voix du Saint apôtre Paul, qui nous averti dans la seconde lecture : « La nuit est bientôt finie,
le jour est tout proche.
Rejetons les œuvres des ténèbres,
revêtons-nous des armes de la lumière.”

En d’autres termes, Dieu nous dit: « Mes chers enfants, venez à moi et apportez-moi les armes avec lesquelles vous menez vos guerres : la haine, l'envie, l'inimitié, la désobéissance, la cupidité, l'orgueil.  Je vous offre en retour l'amour, la joie, la gentillesse, la douceur, la bonté et la paix.” 
Cet échange merveilleux a lieu dans le sacrement de la sainte confesssion. Nous entrons dans le confessionnel à genoux, humblement, devant Dieu, nous reconnaissons humblement nos péchés, nos faiblesses, nos méchancetés. Le Christ lui-même nous lave de son sang très saint, il nous pardonne, il fortifie notre amour, consolide notre foi, amplifie notre désir de faire le bien, d’aider notre prochain dans ses besoins. Le Christ offre la paix.

Un jour, un jeune plein d’énergie et de vie est allé voir son curé pour lui dire : « Père, je vous prie de me bénir, parce que je voudrais aller restaurer la paix dans le monde. » Le prêtre lui a répondu : « Ton souhait est très bon, mais c’est au-delà de tes forces. » Le jeune lui a répondu : « Bien, alors je vais essayer de faire la paix au moins dans ma famille. » Le prêtre lui répondit : « Tu ne peux offrir ce que tu n’as pas. Commence par faire la paix dans ton coeur. Attache-toi à Dieu, la source de la paix, et vis dans l’amour, selon Sa volonté. Ce n’est qu’après avoir remporté la bataille contre toi-même que tu pourras apporter la paix dans ta famille et dans le monde. » 

La paix est le don gratuit de Dieu offert à tous. Mais vivre en paix est conditionné par notre propre disponibilité. Efforçons-nous donc à veiller, selon l’exhortation de Jésus dans l’Evangile, sur ce don inestimable (de la paix), pour le garder intact !

Aaron, avec les prêtres dans l’Ancien Testament, disaient, à la fin de (la prière du) sacrifice du Temple : « Que le Seigneur vous bénisse et vous garde ! Que le Seigneur fasse briller sur vous son visage, qu’il vous prenne en grâce. Que le Seigneur tourne vers vous son visage, qu’il vous apporte la paix ! » Amen



Découvrez notre reportage En quoi saint Paul soutient notre foi ?

Recevez chaque
semaine vos newsletters :